Meditația “Numai poetul” poate fi considerată o metaforă a demiurgiei artistice prin mai multe aspecte:

1. În primul rând, meditația începe cu versurile “Numai poetul poate să facă / Din nimic, din neant, din uitare, / O lume nouă, o lume de vis”. Aceste versuri sugerează că poetul are puterea de a crea ceva din nimic, de a da naștere unei lumi noi prin intermediul cuvintelor sale. Acest proces de creație este similar cu actul demiurgic, în care zeul sau creatorul dă naștere la univers din nimic.

2. De-a lungul meditației, poetul este descris ca fiind un “magician”, care poate transforma realitatea prin intermediul cuvintelor sale. El poate aduce la viață imagini și emoții prin puterea sa creatoare. Această putere de a transforma și de a crea este asemănată cu puterea demiurgului de a da naștere la lumea materială.

3. Meditația subliniază și importanța imaginației în actul creației artistice. Poetul este descris ca având “ochiul închis și ochiul deschis”, ceea ce sugerează că el poate vedea și crea lumi noi în interiorul său, prin intermediul imaginației sale. Această abilitate de a vizualiza și de a da naștere la imagini este similară cu puterea demiurgului de a da naștere la lumea materială prin intermediul gândului sau imaginației sale.

4. În finalul meditației, poetul este descris ca fiind “un zeu într-un univers de cuvinte”. Această imagine sugerează că poetul are puterea de a controla și de a da sens lumii sale create prin intermediul cuvintelor. El este stăpânul acestei lumi și poate decide cum să o modeleze și să o dezvăluie cititorilor săi. Această putere de a controla și de a da sens este asemănată cu puterea demiurgului de a da naștere și de a controla lumea materială.

Astfel, meditația “Numai poetul” poate fi considerată o metaforă a demiurgiei artistice prin modul în care descrie puterea și abilitățile poetului de a crea și de a transforma realitatea prin intermediul cuvintelor sale.